Acts 7

Study commentary

Ask AI

Acts 7 is Stephen's defense before the Sanhedrin, the longest speech in Acts, and the story of the first Christian martyr. Accused of speaking against the temple and the law, Stephen retells Israel's history from Abraham through Joseph and Moses to David and Solomon, showing that God has always met his people outside the land and outside any building, and that Israel has always resisted the deliverers God sent. He ends by charging the council with betraying and murdering the Righteous One. Enraged, they stone him while he sees Jesus standing at God's right hand and prays for their forgiveness. A young man named Saul watches.

Read more

Acts 7 is a history lesson that ends in a stoning. Stephen, accused of speaking against the temple and the law, does not deny the charges directly. He tells Israel's story, and the way he tells it is the defense. God appeared to Abraham in Mesopotamia, long before there was a land or a temple, and gave him a promise rather than a foot of ground. Joseph was rejected by his brothers and became the ruler who saved them. Moses was rejected by his people twice, once in Egypt and once in the wilderness, and met God on holy ground in the desert near Sinai, far from Jerusalem. The people who received the tabernacle, built to a heavenly pattern, turned to a calf and to the stars. Solomon built a house, but the Most High does not dwell in houses made by hands; heaven is his throne. Then Stephen turns on his judges. You always resist the Holy Spirit, as your fathers did; they killed the prophets who foretold the Righteous One, and you have betrayed and murdered him. The council's rage is immediate. But Stephen is looking elsewhere. He sees heaven open and the Son of Man standing at the right hand of God, and he says so. They drag him out and stone him, laying their coats at the feet of a young man named Saul. Stephen's last words are prayers: receive my spirit, and do not hold this sin against them. Luke says he fell asleep.

Key passages

Acts 7:2-8 Acts 7:30-38 Acts 7:44-53 Acts 7:54-60 Isaiah 66:1-2

Historical and literary context

Stephen was one of seven men chosen in chapter 6 to serve the Greek-speaking widows, and his preaching in the Hellenistic synagogues drew the charge that he spoke against Moses and the temple. The Sanhedrin was the same council that had condemned Jesus. Stephen's speech draws on Genesis, Exodus, Amos, and Isaiah, and reflects a reading of Israel's story in which the tabernacle, made to a heavenly pattern, stands over against the temple, and in which God's presence was never confined to Jerusalem. His death, apparently a mob action rather than a formal execution, scattered the church and, Luke notes, was approved by Saul of Tarsus.

How the chapter unfolds

Verses 1 to 8 cover Abraham, called in Mesopotamia and given no land but a promise. Verses 9 to 16 cover Joseph, rejected by his brothers and made a ruler in Egypt. Verses 17 to 43 cover Moses at length: his birth, his rejection by his own people, the burning bush on holy ground far from the land, the exodus, the promise of a prophet like him, and the golden calf, with Amos quoted on Israel's idolatry. Verses 44 to 50 move from the tabernacle to Solomon's temple and Isaiah's word that the Most High does not dwell in houses made by hands. Verses 51 to 53 are the indictment. Verses 54 to 60 are the vision, the stoning, Saul at the edge, and Stephen's two prayers.

Why this chapter matters

Stephen's speech is the New Testament's most sustained reading of the Old Testament as a story of rejected deliverers, Joseph and Moses foreshadowing Jesus, and of a God who is not bound to one place. It laid the foundation for the church's move beyond Jerusalem and the temple. His death models Christian martyrdom on the pattern of Christ: he commits his spirit to the Lord Jesus, as Jesus committed his to the Father, and prays for his killers' forgiveness, as Jesus did. His vision of the Son of Man standing, rather than seated, at God's right hand has been read as Jesus rising to receive him. And the presence of Saul at the stoning is Luke's quiet introduction of the man whose conversion the death helped prepare.

Interpretive tension to watch

Stephen's history contains details that differ from Genesis and Exodus as usually read, seventy-five people going down to Egypt, a tomb at Shechem bought by Abraham, which reflect the Greek Old Testament and the traditions of his day. And his tone shifts from careful narration to fierce accusation in verse 51. Was the speech a defense at all, or a prophetic indictment that made his death certain? The chapter invites readers to hear it as both.

Questions for this chapter

  • Stephen shows that God met Abraham, Joseph, and Moses outside the promised land. What does that pattern say about where God can be found?
  • Joseph and Moses were both rejected by the people they were sent to save. How does that pattern prepare the council to hear about Jesus?
  • Stephen dies praying for his killers, with Saul watching. What might it have meant for Paul to remember that day after his conversion?

Study with context

Use this as a chapter guide, then press deeper into the text itself. The goal is to slow down observation, notice structure, and ask better questions before jumping to conclusions.

Add to Notes
1 Atunci marele preot a spus: Așa stau lucrurile? 2 Iar el a spus: Bărbați, frați și părinți, dați ascultare! Dumnezeul gloriei a apărut tatălui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte să locuiască el în Haran, 3 Și i-a spus: Ieși din țara ta și din rudenia ta, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. 4 Atunci, ieșind din țara caldeilor, a locuit în Haran; și de acolo, când tatăl lui a murit, l-a strămutat în această țară, în care locuiți voi acum. 5 Dar nu i-a dat moștenire în ea, nici cât să își pună piciorul jos; totuși a promis că i-o va da lui ca stăpânire și seminței lui după el, pe când el încă nu avea copil. 6 Și astfel Dumnezeu a spus că sămânța lui va locui temporar într-o țară străină, și că aceia o vor aduce în robie și se vor purta rău cu ea patru sute de ani. 7 Și pe națiunea căreia îi vor fi ei în robie, eu o voi judeca, a spus Dumnezeu; și după aceea vor ieși și îmi vor servi în acest loc. 8 Și i-a dat legământul circumciziei; și așa a născut pe Isaac și l-a circumcis în a opta zi; și Isaac a născut pe Iacob; și Iacob pe cei doisprezece patriarhi. 9 Și patriarhii, împinși de invidie, l-au vândut pe Iosif în Egipt; dar Dumnezeu era cu el. 10 Și l-a eliberat din toate nenorocirile lui și i-a dat favoare și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului; și l-a făcut guvernator peste Egipt și peste toată casa lui. 11 Și peste toată țara Egiptului și a Canaanului a venit o mare secetă și mare nenorocire; și părinții noștri nu găseau mâncare. 12 Dar când Iacob a auzit că în Egipt era grâu, i-a trimis întâi pe părinții noștri. 13 Și la a doua venire, Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi; și rudenia lui Iosif s-a făcut cunoscută lui Faraon. 14 Atunci Iosif a trimis și a chemat la el pe tatăl său, Iacob, și toată rudenia lui, cu șaptezeci și cinci de suflete. 15 Așa a coborât Iacob în Egipt și a murit, el și părinții noștri. 16 Și au fost duși în Sihem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam pentru o sumă de bani de la fiii lui Emor, tatăl lui Sihem. 17 Dar când s-a apropiat timpul promisiunii, pe care Dumnezeu o jurase lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt, 18 Până când s-a ridicat alt împărat care nu îl cunoștea pe Iosif. 19 Acesta a lucrat cu viclenie cu rudele noastre și s-a purtat rău cu părinții noștri, așa că au lepădat pe pruncii lor, ca să nu trăiască. 20 În timpul acela s-a născut Moise și era deosebit de frumos și a crescut în casa tatălui său timp de trei luni; 21 Și după ce a fost lepădat, fiica lui Faraon l-a luat și l-a crescut ca fiu al ei. 22 Și Moise a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte. 23 Și după ce a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în inimă să viziteze pe frații lui, copiii lui Israel. 24 Și văzând pe unul nedreptățit, l-a apărat și a făcut dreptate celui oprimat și l-a lovit pe egiptean; 25 Fiindcă presupunea că frații lui vor înțelege cum Dumnezeu, prin mâna lui, le va da eliberare; dar nu au înțeles. 26 Și în ziua următoare, pe când se certau, li s-a arătat el însuși și ar fi voit să îi împace, spunând: Domnilor, voi sunteți frați; de ce vă nedreptățiți unul pe altul? 27 Dar cel ce l-a nedreptățit pe aproapele său l-a împins la o parte, spunând: Cine te-a făcut conducător și judecător peste noi? 28 Dorești să mă ucizi, așa cum ai făcut ieri cu egipteanul? 29 Atunci, la acest cuvânt, Moise a fugit și a fost străin în țara lui Madian, unde a născut doi fii. 30 Și după ce s-au împlinit patruzeci de ani, i s-a arătat în pustia muntelui Sinai un înger al Domnului, într-o flacără de foc într-un rug. 31 Când Moise a văzut, s-a minunat de priveliște; și pe când s-a apropiat el să privească, vocea Domnului a venit la el, 32 Spunând: Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Atunci Moise a tremurat și nu a cutezat să privească. 33 Atunci Domnul i-a spus: Scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, fiindcă locul pe care stai în picioare este pământ sfânt. 34 Am văzut, am văzut necazul poporului meu care este în Egipt și am auzit gemetele lor și am coborât să îi eliberez. Și acum, vino, te voi trimite în Egipt. 35 Acest Moise, pe care l-au negat, spunând: Cine te-a făcut pe tine conducător și judecător? Dumnezeu l-a trimis pe acesta să fie conducător și eliberator prin mâna îngerului care i s-a arătat în rug. 36 Acesta i-a condus afară, după ce a făcut minuni și semne în țara Egiptului și în Marea Roșie și în pustie patruzeci de ani. 37 Acesta este acel Moise, care a spus fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un profet dintre frații voștri, asemenea mie; pe el să îl ascultați. 38 Acesta este cel care a fost în biserica din pustie cu îngerul care i-a vorbit în muntele Sinai și cu părinții noștri; care a primit oracolele vii să ni le dea nouă; 39 Căruia părinții noștri au refuzat să îi dea ascultare, și l-au respins, și în inimile lor s-au întors în Egipt, 40 Spunând lui Aaron: Fă-ne dumnezei să meargă înaintea noastră; cât despre acest Moise, care ne-a condus afară din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat. 41 Și au făcut un vițel în acele zile și au oferit sacrificii idolului și s-au bucurat în faptele propriilor lor mâini. 42 Atunci Dumnezeu s-a întors și i-a predat să se închine oștirii cerului; așa cum este scris în cartea profeților: Voi, casa lui Israel, mi-ați oferit patruzeci de ani în pustie vite înjunghiate și sacrificii? 43 Da, ați luat tabernacolul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru Remfan, chipuri [cioplite] pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor; și vă voi strămuta dincolo de Babilon. 44 Părinții noștri aveau tabernacolul mărturiei în pustie, așa cum rânduise, vorbind lui Moise, ca să îl facă după modelul pe care îl văzuse; 45 Pe care și părinții noștri care au urmat, l-au adus cu Isus în stăpânirea neamurilor, pe care Dumnezeu le-a alungat dinaintea feței părinților noștri, până în zilele lui David, 46 Care a găsit favoare înaintea lui Dumnezeu și a dorit să găsească un tabernacol pentru Dumnezeul lui Iacob. 47 Iar Solomon i-a zidit o casă. 48 Totuși, cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini; după cum spune profetul: 49 Cerul este tronul meu și pământul este sprijinul piciorului meu; ce casă îmi veți zidi, spune Domnul; sau care este locul odihnei mele? 50 Nu a făcut mâna mea toate acestea? 51 Voi, îndărătnici și necircumciși în inimă și urechi, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; ca părinții voștri, așa și voi. 52 Pe care din profeți nu i-au persecutat părinții voștri? Și au ucis pe cei care au arătat mai dinainte despre venirea Celui Drept; căruia i-ați fost voi acum trădători și ucigași; 53 Care ați primit legea prin mijlocirea îngerilor și nu ați păzit-o. 54 Când au auzit ei acestea, îi tăia în inimă și scrâșneau din dinți asupra lui. 55 Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, se uita cu atenție în cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, 56 Și a spus: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. 57 Atunci au strigat cu voce tare și și-au astupat urechile, și într-un gând au alergat asupra lui; 58 Și l-au scos din cetate și l-au împroșcat cu pietre; și martorii și-au pus hainele jos la picioarele unui tânăr, al cărui nume era Saul. 59 Și l-au împroșcat cu pietre pe Ștefan, care chema pe [Dumnezeu] și spunea: Doamne Isuse, primește duhul meu. 60 Și, îngenunchind, a strigat cu voce tare: Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta. Și, spunând aceasta, a adormit.

Turn reading into real study

Sign up to bookmark verses, take notes, and study with AI-powered tools.

Sign Up Log In
Choose your next step after this chapter Keep reading, choose a plan, or keep studying with AI.
Read the next chapter Acts 8 in Biblia Traducerea Fidela.

Reading Plans

Choose a plan if you want to turn this chapter into a repeatable habit.

Ask AI

Continue with AI study if the text raises questions or presses deeper than one reading.
Follow the themes this chapter opens Related topic hubs for the larger questions this chapter may have opened.
Browse all topics

Bible passages about faith

A curated study hub for readers searching for faith, trust, assurance, and living dependence on God.

Bible passages about prayer

A curated Bible hub for readers searching for prayer, dependence, boldness before God, and persevering intercession.

Bible passages about identity

A curated Bible hub for readers searching for identity, belonging, adoption, purpose, and new life in Christ.

Bible passages about salvation

A curated Bible hub for readers searching for salvation, grace, new birth, rescue from sin, and life in Christ.